3 ianuarie 2014

vineri, ianuarie 03, 2014
Nvidia Maxwell GM107, GeForce GTX 790 CES 2014
După cum probabil ați aflat, Nvidia a anunțat pentru data de 5 ianuarie o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta noile tehnologii mobile Tegra, alte inovații în industria de gaming, precum și tehnologii avansate de display pentru industria auto. Chiar dacă va fi vorba despre un eveniment la care accesul se va face pe bază de invitație, conferința din cadrul International Consumer Electronic Show 2014 va putea fi urmărită în transmisiune live pe internet, luni, 6 ianuarie, ora 6 AM. Înregistrarea video a evenimentului va fi disponibilă și pe blogul Nvidia, pe durata întregii săptămâni viitoare.

Totuși, potrivit unor surse externe, compania californiană Nvidia ar putea dezvălui primele detalii despre plăcile video Maxwell chiar pe parcursul desfășurării CES 2014 (7-10 ianuarie, Las Vegas). În acest caz, nu este clar dacă va fi vorba despre o prezentare deschisă publicului sau un eveniment privat, la care vor avea acces doar partenerii companiei și reprezentanți selectați din presă.


Oricum, din informațiile care se vehiculează până în prezent, primul procesor grafic din familia Maxwell va fi GM107. Pe baza acestui GPU va fi propusă placa video mid-level GeForce GTX 860 sau GTX 870. Anunțul oficial este preconizat pentru luna februarie a anului curent. Desigur, utilizând procesul de fabricație pe 20 nm, TSMC nu va avea timp să realizeze o cantitate suficientă de chip-uri, așa că primele modele Maxwell vor folosi vechea tehnologie pe 28 nm. Tranziția la procesul tehnologic pe 20 nm va începe în trimestrul al patrulea din 2014, ori, potrivit site-ului SemiAccurate, chiar în 2015. Acceleratoarele grafice Maxwell bazate pe procesoare video concepute pe 20 nm vor purta marcaje GM2xx.   


Microarhitectura Maxwell va moșteni caracteristicile de bază ale actualei Kepler. Zvonurile spun că plăcile video din noua generație vor suporta accesul unificat pentru memorie și vor primi un controller specializat, care va prelua o parte din sarcina de calcul atribuită în principal nucleului grafic. Apoi, o altă discuție din presă este purtată pe marginea ipotezei conform căreia în luna mai este programată lansarea produsului GeForce GTX 790. În arsenalul acestei plăci video sunt preconizate 2 x 2496 procesoare de shader, două magistrale de memorie pe 320 de biți și 2 x 5 GB de memorie GDDR5.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu